Terasa AM

Povestea Proiectului
Servicii Prestate
Amenajarea a transformat terasa într-o grădină la înălțime, cu locuri de relaxare înconjurate de vegetație și perspective care se schimbă pe măsură ce parcurgi spațiul. Înlocuirea pardoselii existente a creat un fundal unitar, în tonuri neutre, care pune în valoare plantările și se armonizează cu fațadele din cărămidă.
Compoziția se construiește printr-un joc de jardiniere cu înălțimi, forme, materiale și texturi diferite, asociate cu vegetație dispusă pe mai multe niveluri. Volumele compacte ale arbuștilor contrastează cu transparența gramineelor și cu plantele care se revarsă peste marginile vaselor, aducând profunzime, mișcare și variație sezonieră. Integrate între aceste grupuri vegetale, zonele de ședere oferă intimitate și transformă terasa într-un spațiu primitor, folosit firesc în fiecare zi.